duminică, 8 ianuarie 2017

Ştiati că...?




1.     Atunci când o busolă se roteşte liber, câmpul magnetic terestru exercită un cuplu de forţe asupra acului acesteia care, în consecinţă, se roteşte pentru a indica nordul. Când privim o busolă spunem că acul acesteia ne indică în nordul. Ştim însă că magneţii funcţionează după principiul “polii opuşi se atrag”. Asta înseamnă că ceea noi numim polul nord, zonele arctice, se comportă de fapt ca polul sud al unui magnet imens. Cu alte cuvinte, “polul nord” arctic este de fapt polul sud, iar polul sud pe care îl asociem cu toţii Antarcticii este de fapt polul nord al acestui magnet imens (Pământul).


 
2.      In 1492, Columb a observat că atunci când folosea busola, nordul indicat de aceasta diferea puţin de ceea ce calcula el ţinând cont de poziţia stelelor. Columb a remarcat că busola îşi schimba orientarea pe măsură ce corăbiile sale se depărtau de continentul european, apropiindu-se de cel american. Columb descoperea pe atunci declinaţia magnetică.




3.     Unii oameni de ştiinţă consideră că miezul lichid al planetei, care are în componenţă metale precum fierul şi nichelul, dă naştere câmpului magnetic datorită dispunerii şi mişcării sarcinilor electrice din compoziţia atomilor acestor elemente chimice. Efectul este cunoscut sub numele de efect de dinam şi s-ar produce datorită mişcării în convecţie a sarcinilor electrice prezente în structura nucleului exterior al Pământului. Această teorie a dinamului încearcă să descrie procesele prin care un fluid bun conductor din punct de vedere electric aflat în mişcare de rotaţie şi de convecţie poate genera şi întreţine un asemenea câmp magnetic.




4.    Prima expediţie care a atins polul nord magnetic a fost condusă de James Clark Ross, care l-a localizat lângă Capul Adelaide, în peninsula Boothia, la data de 1 iunie 1831. La rândul său, Roald Amundsen a stabilit în 1903 că polul nord magnetic se deplasase puţin faţă de locaţia stabilită în 1831. Au urmat observaţile efectuate de oameni de ştiinţă angajaţi de guvernul canadian, care au stabilit a treia locaţie a polului nord magnetic pe lacul Allen de pe insula Prinţul de Wales.



    georgia96blog.wordpress.com/2013/06/11/curiozitati-magnetism






4 comentarii: